SUA nu iau în considrare recunoașterea anexării înălțimilor Golan de către Israel

Autor: George Traicu
Publicat: 22-08-2018 07:57

Guvernul Statelor Unite nu discută o eventuală recunoaştere a revendicării israeliene privind înălţimile Golan, a declarat agenţiei Reuters consilierul naţional pentru securitatea SUA, John Bolton, aflat în vizită în Israel, conform Agerpres.

Israelul a ocupat o mare parte din Golan în războiul din 1967 şi a declarat că anexează respectivul teritoriu din Siria. Comunitatea internaţională nu a sprijinit pretenţiile israeliene, dar în mai anul acesta, un oficial de rang înalt din Israel a susţinut că în următoarele luni ar putea urma o recunoaştere din partea Statelor Unite.

"Am auzit că s-a sugerat această idee, dar nu a fost nicio discuţie despre asta, nicio decizie în guvernul SUA", a afirmat Bolton. "Evident, înţelegem pretenţia Israelului că a anexat înălţimile Golan - le înţelegem poziţia - dar nu există nicio schimbare în poziţia SUA în acest moment", a insistat el.

Darius Vâlcov s-a DETONAT în direct: afirmație cu implicații MAJORE în sistemul de securitate al României


Consilierul preşedintelui Donald Trump a răspuns şi la o întrebare privind viitorul unui stat palestinian: "Cred că punctul de vedere al SUA este de multă vreme că israelienii şi palestinienii trebuie să cadă de acord până la urmă despre asta. Nimeni nu va impune o pace în această privinţă".

Bolton a apreciat că Agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) este un mecanism care a eşuat. Potrivit oficialului american, UNRWA "încalcă legislaţia internaţională standard privind refugiaţii. Programul UNRWA este singurul din istorie bazat pe presupunerea că statutul de refugiat este ereditar şi cred că trebuia să luăm mai demult măsuri pentru reducerea finanţării".

Administraţia Trump a încercat să relanseze relaţiile diplomatice cu palestinenii, însă - reaminteşte Reuters - preşedintele Autorităţii Palestiene, Mahmoud Abbas, a respins o reapropiere după ce Statele Unite şi-au mutat la Ierusalim ambasada din Israel.