Familia Regală, decizie controversată. În curând am putea cumpăra detergentul 'Regina Margareta' sau țigări şi bere 'Principele Radu'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 26-08-2018 19:46

Vinul “Castelul Pelşor”, detergent de rufe “Regina Margareta”, bere, ţigări sau chiar broderii cu numele “Principele Radu”. Sunt produse pe care le-am putea găsi cândva în magazine.

Familia Regală a României a cerut la OSIM înregistrarea celor trei mărci. Iar în categoriile selectate apar zeci de produse şi servicii. Pe lângă alimente sau băuturi, ar putea purta nume regale şi produse farmaceutice, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte sau mobilier. Casa Regală nu a anunţat care vor fi primele produse pentru care va folosi aceste mărci.

În iulie, Majestatea Sa Margareta a României, Custodele Coroanei, a depus o cerere la OSIM pentru a înregistra marca denumită “Castelul Pelisor”. Aceasta ar putea fi folosită doar pentru băuturi alcoolice.

O altă marcă pentru care Majestatea Sa o înregistrează este “Regina Margareta”. Aici apar 27 de categorii de servicii şi produse: preparate de curăţenie, tacâmuri, bijuterii, ceai şi cafea sau articole de îmbrăcăminte.

Anchetă de proporții, controverse uriașe după incendiul de la Episcopia Greco-Catolică. Autoritățile nu exclud varianta unei mâini criminale

A fost înregistrată şi marca “Principele Radu”. Printre produsele şi serviciile selectate sunt aparate automate de vânzare, dantele şi broderii, tutun, bere.

Nu se ştie însă cum vor fi folosite aceste mărci, dacă vor fi lansate produse sau este o măsură de siguranţă ca să nu fie folosite de altcineva.

Proteste de amploare la Chișinău: 'Cuţitul a ajuns la os, aşa nu se mai poate!' / VIDEO LIVE

Familia Regală nu a răspuns încă solicitării Ştirilor ProTV. Însă în istoria Casei Regale a României au mai fost capete încoronate care s-au asociat cu diferite produse.

RADU OLTEANU,specialist comunicare: “Una a fost Regina Maria, care şi-a pus imaginea la bătaie pentru două parfumuri fratuzesti. Primul poate reprezenta un exerciţiu de PR pentru România, după Marea Unire, pe când celălalt este o pasiune mai veche a reginei care vine încă din copilăria ei, mama ei având o grădină de albastrele, dacă nu mă înşel, iar mirosul a captivat-o pentru totdeauna”.

Cel de-al doilea exemplu a fost Principele Nicolae care s-a retras în afară Bucureştiului, unde a construit o casă, un mic castel şi a plantat vie. Ulterior, aceasta a devenit o renumită podgorie din România, iar azi unul dintre vinurile acelei podgorii îi poartă numele.