Concertul lui Snoop Dogg, din 29 august, de la Bucureşti, a fost ANULAT. Rapperul a ȘTERS imaginile de la PROTESTE

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 30-08-2018 02:30
Actualizat: 30-08-2018 00:01

Spectacolul Snoop Dogg, pe care muzicianul american îl anunțase pentru miercuri, în varianta DJ Snoopadelic a fost anulat, anunță organizatorii într-un mesaj postat luni pe o rețea de socializare, scrie Mediafax.

Organizatorul show-ului DJ Snoopadelic, Phoenix Entertainment, a anunțat amânarea întâlnirii cu Snoop Dogg, din motive independente de voința lui. Evenimentul trebuia să se desfășoare pe 29 august la Arenele Romane.

Potrivit organizatorilor, concertul DJ Snoopadelic va fi înlocuit cu un concert aniversar, 100% live, 25 de ani Snoop Dogg care va avea loc în 2019.

"În întâmpinarea situației neplăcute pentru fanii care au achiziționat bilete pentru show-ul DJ Snoopadelic, acestea vor fi valabile pentru viitorul concert live, fără a fi necesară înlocuirea lor sau vreo plată suplimentară având în vedere diferența de prețuri. Cei care doresc să returneze biletele cumpărate pentru 29 august, o vor putea face direct de la agențiile de unde le-au achiziționat, începând din 10 septembrie" spun organizatorii.

Citește și: Sărbătoare MARE pentru ortodocși: Ce e INTERIZS să faci azi, de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul

Potrivit anunțului, biletele pentru concertul live din 2019 vor costa 335 de lei.

Spectacolul trebuia să aibă loc la Arenele Romane pe 29 august 2018. În deschidere erau programați Macanache, El Nino, Bad & Boujee, Oldskull și Lexi.

Pe 12 august, muzicianul publicase pe contul său de pe Instagram un clip video de la protestele de pe 10 august din București în care un bărbat ataca jandarmii. În 24 de ore imaginile adunau 2 milioane de vizualizări și 12.000 de comentarii. Între timp, clipul a dispărut de pe contul rapperului.

Citește și: Două staruri au ales să îşi rezolve neînţelegerile într-un ring. Meciul de box a generat încasări SPECTACULOASE

Snoop Dogg (46 de ani) este rapper american descoperit în 1992 de Dr.Dre. A debutat în 1993 cu albumul "Doggystyle” și a vândut peste 35 de milioane de albume în toată lumea. Este unul dintre producătorii de muzică nominalizați la premiile Grammy de cele mai multe ori fără să câștige. A mai cântat la București în 2008.