MADR a aprobat schema de ajutor pentru acciza la motorină în acvacultură - 5,5 mil. lei/an

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 20-09-2018 18:39

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță că a fost aprobată hotărârea prin care este stabilită schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorină utilizată în acvacultură, pentru perioada 2018-2020, în valoare de 5,5 milioane de lei/an, scrie Mediafax.

„În ședința de Guvern din 20 septembrie 2018 a fost aprobată o hotărâre prin care se instituie o schemă de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorină utilizată în acvacultură. Suma prevăzută pentru reducerea accizei la motorina utilizată în acvacultură pentru perioada 2018-2020 este în valoare de 5,532 milioane de lei/an”, anunță Ministerul Agriculturii.

Ministerul Agriculturii precizează că Schema de ajutor de stat reprezintă o reducere a accizei, care se acordă sub formă de rambursare, respectiv diferența dintre nivelul accizei standard și nivelul accizei reduse, iar beneficiarii schemei sunt întreprinderile mici și mijlocii care își desfășoară activitatea în producția, prelucrarea și comercializarea produselor proprii obținute din acvacultură.

Citește și: Guvern: O sumă totală de 333.665.000 lei va fi alocată pentru sistemul de protecţie a copilului şi centrele de asistenţă a persoanelor cu handicap

„Prin intermediul acestui act normativ se asigură condițiile pentru diminuarea efectivă a costurilor de producție, ceea ce stimulează desfășurarea activității de acvacultură în condițiile concurențiale de pe piața produselor de pește din Uniunea Europeană”, anunță MADR.