Raluca Turcan consideră că acest 'referendum a fost confiscat şi se transformă într-un demers inutil'

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 06-10-2018 16:30

Prim-vicepreşedintele PNL, deputatul Raluca Turcan, a declarat sâmbătă, la ieşirea de la urne, că deşi a votat consideră că acest "referendum a fost confiscat şi se transformă într-un demers inutil", scrie Agerpres.

"Am votat din respect faţă de iniţiativa cetăţenească şi faţă de ideea consultării populaţiei prin referendum", a spus Raluca Turcan. 

Prim-vicepreşedintele liberal a mai precizat că referendumul a fost confiscat de cei "care fac parte din acest guvern, care au organizat acest referendum, cu dorinţa de a acoperi din neajunsurile care astăzi marchează România, de la pesta porcină, până la creşterea preţurilor şi scăderea puterii de cumpărare". "Ca să nu mai vorbim de încercările disperate de a acoperi dorinţa de albire a dosarelor şi fuga de justiţie. Din nefericire, din cauza acestui comportament politic, acest referendum a fost confiscat şi se transformă într-un demers inutil", a adăugat Raluca Turcan.

Citește și: Primarul orașului Zimnicea: 'Nu mă văd cu tricolorul sfânt pe piept, cununând doi bărbați. Cui îi spun să sărute mireasa?'

Aceasta a votat sâmbătă, la secţia 42 de la Şcoala Generală nr. 15 din municipiul Sibiu.