Meciul România – Serbia, din Liga Naţiunilor, a început. Imediat după start, jocul a fost întrerupt aproape două minute din cauza fumigenelor şi petardelor

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 14-10-2018 16:15
Actualizat: 14-10-2018 17:05

Meciul dintre reprezentativele României şi Serbiei, contând pentru grupa 4 a seriei C a Ligii Naţiunilor, a început, pe Arena Naţională.

SONDAJ CURS Klaus Iohannis domină topul prezidențiabililor, dar Călin Popescu Tăriceanu se desprinde spectaculos

Imediat după startul jocului, partida a fost întreruptă aproape două minute din cauza fumigenelor şi petardelor aprinse de fani, relatează news.ro

Cele două echipe evoluează în următoarele formule:

România: 12. Tătăruşanu – 6. Manea, 4. Tamaş, 22. Săpunaru-cpt., 3. Toşca – 5. Băluţă, 18. Marin – 10. Maxim, 23. Stanciu, 21. Drăguş – 19. Ţucudean. Selecţioner: Cosmin Contra

Serbia: 12. Rajković – 2. Rukavina, 4. Milenković, 13. Veljković, 3. Rodić – 19. Lukić, 6. Maksimović – 14. Gaćinović, 10. Tadić-cpt., 18. Radonjić – 9. Mitrović. Selecţioner: Mladen Krstajić

Partida este arbitrată de olandezul Kevin Blom, ajutat de Rob van de Ven şi Charles Schaap, asistenţii adiţionali Allard Lindhout şi Siemen Mulder şi rezerva Bas van Dongen.

Înaintea acestui joc, Serbia conduce în clasamentul grupei, cu 7 puncte, urmată de România – 5 puncte, Muntenegru – 4 puncte şi Lituania – niciun punct.

Duminică se dispută şi partida Lituania – Muntenegru, de la ora 21.45.