Jane Fonda și Amy Schumer se află printre celebritățile care vor participa la un teledon pentru a-i încuraja pe tinerii americani să voteze

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 01-11-2018 14:07

Actriţele Jane Fonda, Julia Louis-Dreyfus şi Amy Schumer se află printre celebrităţile de la Hollywood care vor lua parte la un teledon online, organizat pentru a-i îndemna pe tineri să voteze la alegerile parţiale legislative din 6 noiembrie, relatează Reuters, potrivit news.ro.

"Telethon for America", cu o durată de două ore, creat de actorul Ben Gleib, va fi transmis în direct pe platformele de streaming YouTube, Facebook Live şi pe site-ul postului Comedy Central, luni seară, anunţă organizatorii într-un comunicat.

Aceste teledon, spre deosebire de cele tradiţionale, nu va cere donaţii în bani. În schimb, privitorii vor fi îndemnaţi să sune celebrităţi pentru a discuta despre alegerile de a doua zi.

Peste 50 de actori, comedianţi şi staruri de pe YouTube vor lua parte la eveniment, inclusiv Judd Apatow, Chelsea Handler şi Olga Kay. Vedetele vor fi încurajate să transmită programul pe propriile reţele de socializare.

Citește și: Netflix va lansa trei filme în cinematografe, înainte ca acestea să fie disponibile online

Teledonul va include reprezentaţii live, recitaluri şi segmente înregistrate cu explicaţii despre cum se votează.

Multe dintre celebrităţile de la Hollywood şi-au îndemnat fanii să-i susţină pe reprezentanţii partidului Democrat în aceste alegeri, pentru a lupta împotriva politicii preşedintelui Donald Trump.

Acest teledon este susţinut de When We All Vote, o organizaţie independentă, nonprofit, lansată de fosta primă doamnă Michelle Obama pentru a încuraja populaţia să voteze.