Călin Popescu Tăriceanu, lovitură pentru Liviu Dragnea: pune CRUCE amnistiei și grațierii

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 09-11-2018 10:10
Actualizat: 09-11-2018 16:25

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, este pe poziții radical diferite față de președintele PSD, Liviu Dragnea, în ceea ce privește amnistia și grațierea. În timp ce Dragnea susține că este necesară, Tăriceanu se arată reticient și arată că, în acest moment, s-ar spune că se dă pentru a-l salva pe el de dosarul de la DNA.

Citește și: Ion Cristoiu: Klaus Iohannis se teme de moarte! Are o criză hormonală și atacă din mațe, nu din creier

“E foarte greu de făcut o selecție unde a fost corect și unde nu a fost corect și atunci o astfel de măsură de amnistie și grațiere, inclusiv, s-ar justifica. Dar eu nu pot să spun mai mult decât atât pentru că în momentul în care mi se deschide un astfel de dosar atunci în mod evident cei care mă privesc ar spune <>, iar eu vreau să demonstrez că toate acuzațiile sunt false”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, pentru MEDIAFAX.

Președintele Senatului spune că personalizarea unui demers, cum ar fi modificarea unei legi, este cea mai simplă metodă folosită.

“E cel mai simplu să arăți cu degetul, să personalizezi acest demers, să spui că e Dragnea, poate Tăriceanu, poate cine știe pentru folosul cuiva și atunci sigur că lumea înțelege foarte simplu, nimeni nu poate sta să explice cetățenilor la televizor articol cu articol din Codul Penal și nici eu, pentru că nu sunt jurist de profesie, nu cunosc toate finețurile, toate detaliile”.