Dacă în urmă cu câteva zile scrisesem (vedeți, mai pe larg, AICI) despre falsa necesitate a reglementării unui parteneriat civil similar în conținut căsătoriei pentru cuplurile de sex opus care trăiesc în concubinaj – dacă nu au vrut să încheie o căsătorie civilă nu e clar de ce ar încheia-o doar pentru că poartă un alt nume, “parteneriat”, dar care înseamnă aproape același lucru – în cele ce urmează voi puncta unele mirări legate de acea parte din proiectele semnate de USR, respectiv de ALDE, care se referă la parteneriatul pentru cuplurile de același sex.
Dacă cuplurile de sex opus care doresc să beneficieze de o formă de înregistrare și reglementare a relației lor pentru a le fi recunoscute unele efecte legale specifice au la îndemână alternativa de a se căsători – astfel că, din punctul meu de vedere, nu mai e nevoie de inventarea unei a doua forme de căsătorie sub denumirea de parteneriat – situația cuplurilor formate din parteneri de același sex, este diferită: deși sunt libere să conviețuiască și viața lor de familie este protejată de orice intruziune, ni se spune că acestea din urmă nu au un acces deplin și recunoscut de lege la unele drepturi de bază, precum cel de a-și vizita partenerul la spital (deși, de facto, nu cred că vizita la spital e oprită de cineva), de a-și da acordul în cazul unor intervenții medicale ce necesită consimțământul cuiva din familie sau de a li se facilita unele opțiuni patrimoniale, precum co-achizițiile sau contractarea împreună a unui credit (deși nu-i împiedică nimeni să semneze un gir bancar).
Ni s-a mai spus că nu e vorba neapărat despre legalizarea căsătoriei homosexuale, ci doar despre un parteneriat menit să asigure accesul la aceste câteva drepturi pe care dreptul comun nu le asigură.
Bun, să zicem că sunt de acord cu asta. Dar atunci nu înțeleg de ce, sub pretextul asigurării accesului la câteva facilități necesare sau utile uneori în viața de familie și care nu sunt le încă recunoscute legal, se legiferează un parteneriat care în realitate este mult mai cuprinzător, care copiază consistent regimul matrimonial specific căsătoriei, asimilând partenerii cu soții în aproape toate chestiunile importante, pentru a-l ambala în final sub o denumire nouă. Ni se spune că nu se legalizează căsătoria homosexuală, dar se introduce un parteneriat care în realitate este aproape același lucru.
Nu înseamnă asta că, de fapt, proiectul parteneriatului tinde să legalizeze, în realitate, o căsătorie homosexuală deghizată în parteneriat?
Când 92% dintre votanții la Referendum s-au opus căsătoriei homosexuale și când politicienii au spus că vor rezerva căsătoria doar cuplurilor de sex opus, noi am înțeles prin asta nu doar protejarea unui cuvânt, a unui termen din vocabular – „căsătoria” – ci a unei instituții. Clonarea acestei instituții și etichetarea ei sub altă denumire – „parteneriat” – nu înseamnă că prin această scamatorie a fost protejată căsătoria sau că în felul ăsta nu se legalizează în realitate o formă de căsătorie homosexuală.
Înțeleg prin parteneriat un contract privind intrarea într-un regim de achiziție a bunurilor sau care să asigure dreptul la vizită la spital, însă NU substituirea soților cu „partenerii”, asimilarea lor, pentru că dacă asta se intenționează, atunci totul devine o farsă, o minciună menită să păcălească cetățenii și să mascheze adevăratul efect al acestui proiect.
Nu mai spun de intenția perversă ascunsă în norma (regăsită în proiectul USR) care interzice adopția doar în cazul parteneriatelor încheiate între partenerii același sex, iar nu și în cazul partenerilor de sex opus; o astfel de diferență de tratament după criteriul sexului partenerilor nu este decât un trigger, un fitil lăsat pentru a fi declanșat la momentul oportun printr-o sesizare la Curtea Constituțională care ar constata existența unei diferențe de tratament între cele două tipuri de cupluri aflate în parteneriat, adică a unei discriminări făcută de lege, și ar declara neconstituțională această prevedere, cu consecința intrării în vigoare a adopțiilor pentru cuplurile homosexuale.
Nu ar fi mai bine ca, în cazul cuplurilor de orice fel, să fie lăsată posibilitatea adopțiilor doar persoanelor căsătorite, iar căsătoria să fie rezervată doar persoanelor de sex opus?
Nu ar fi mai bine să nu ajungem la legalizarea, în realitate, a unei veritabile căsătorii homosexuale sub numele de parteneriat civil? Nu ar fi mai bine ca USR și ALDE să încheie, eventual, un parteneriat civil între ele doar în cadrul ALDE european, unde se pare că se vor și întâlni, și să renunțe la proiectul parteneriatului civil depus în parlament, pentru că numai „gay” (vesel) nu va fi pentru o societate care nu dorește acest soi de mariaj?