Premium
Zilele trecute a fost înregistrat la Senat proiectul de lege privind reglementarea parteneriatului civil, semnat de parlamentari USR, precum şi de câțiva parlamentari UDMR şi PNL.
În principal, până recent disputa despre parteneriatul civil s-a dus în spațiul public mai ales în privința cuplurilor de acelaşi sex, care nu aveau acces la instituția căsătoriei.
Proiectul in discuție, însă, nu se referă doar la parteneriatul civil pentru persoane de acelaşi sex, ci și la parteneriatul civill pentru cuplurile de sex opus.
Despre parteneriatul civil referitor la cuplurile homosexuale voi scrie săptămâna viitoare; textul de azi se va referi la semnele de întrebare pe care le ridică, însă, parteneriatul pentru cuplurile de sex opus, heterosexuale, pentru că acestea sunt 99% dintre cele cărora se adresează legea, și aici va fi impactul principal. Întrebarea care se pune este următoarea: este, oare, nevoie de parteneriat civil pentru cuplurile de sex opus (heterosexuale, obişnuite)?
Din expunerea de motive a proiectului rezultă că inițiatorii își argumentează propunerea prin faptul că în jur de 7% din populație trăiește în uniuni neînregistrate (concubinaj), astfel încât se impune a li se oferi şi acestora o formă de protecție, iar această formă de protecție va fi parteneriatul civil.
Pe bune??? Pesemne ca doamnele, domnișoarele şi domnii semnatari nu obișnuiesc să gândească până la capăt.
Din lectura proiectului se poate constata că parteneriatul civil instituie un regim similar, în bună
măsură, căsătoriei, partenerii urmând a fi asimilați soților în privința celor mai multe drepturi,
obligații și efecte specifice căsătoriei. Cu alte cuvinte, parteneriatul este de fapt aproape o căsătorie, doar ca se numeşte parteneriat, iar cei care îl încheie se numesc parteneri în loc de soți. Adică e vorba despre o Marie aproape identică, dar cu altă pălărie.
Păi, în aceste condiții, ce mi-e căsătoria civilă, ce mi-e parteneriatul civil dacă nu tot aia? Doar că prima se încheie direct la Starea Civilă, iar cel din urmă la notar, care-l trimite apoi tot la Starea Civilă? (n.b., în forma inițială a proiectului parteneriatul urma să se încheie tot la Starea Civilă)
Și atunci, vine întrebarea: cu ce ii va proteja parteneriatul civil pe cei 7% dintre români aflați în relații de concubinaj? Parteneriatul civil îi protejează, la fel ca şi căsătoria, doar pe cei care îl/o încheie. Nu și pe cei care nu o fac.
Deci? Vi se pare că acei 1.5 milioane de români care trăiesc în relații consensuale neînregistrate pentru că nu au vrut să încheie o căsătorie, se vor înghesui acum să o facă doar pentru că mai nou s-ar numi parteneriat? Denumirea ii deranja pe ei?
Sau poate că aceşti oameni au diverse motive pentru care nu vor să-şi oficializeze şi reglementeze relația, toate aceste motive convergând spre ideea că îşi doresc să trăiască împreună „fără acte”, ceea ce înseamnă că nu vor încheia nici actele casătoriei, nici pe cele ale parteneriatului.
Prin urmare, cuplurile de sex opus care doresc să-și oficializeze relația pentru a obține diferite forme specifice de protecție, dar fără a se cununa, nu au nevoie de parteneriatul civil, pentru că au deja posibilitatea de a-l încheia sub forma căsătoriei civile; nu au nevoie de „Căsătoria Civilă 2". lar cei care vor să-şi trăiască liber relația, nu vor încheia nici căsătoria, nici „Căsătoria Civilă 2" (parteneriatul).
Aşadar, legiferarea parteneriatului civil pentru cuplurile de sex opus nu-şi va atinge scopul declarat de inițitori (protejarea cuplurilor necăsătorite).
Dar atunci, ce efect va avea o astfel de lege?
Ca regulă, cuplurile care nu doresc să se căsăorească nu vor dori să încheie nici parteneriatul civil.
În schimb, e posibil ca unele cupluri care în mod normal ar intenționa căsătoria să prefere parteneriatul: e mai fancy, mai hipsteresc, mai relaxat, te desparți mai lejer decă te plictiseşti, nu mai ai vreo datorie față de soț să-i fi alături la greu sau la bătrânețe. Adică, ceea ce se va întâmpla va fi că cei care își doresc viața de familie „fără acte” vor rămâne tot fără acte, dar din cei care ar fi ales să se căsătorească, o parte vor recurge la parteneriat. Experienta țărilor occidentale demonstrează o scădere a numărului de căsătorii ulterior reglementării parteneriatului pentru cuplurile de sex opus.
Or, parteneriatele sunt din start mai instabile fată de căsătorie, pentru că nu angajează nici simbolic, nici juridic, cu aceeași forță partenerii. Prin urmare, vor fi mai putini copii născuți în interiorul parteneriatelor, mai mulți copii crescuți în afara căsătoriei şi chiar a parteneriatelor (care se sfârşesc mult mai uşor) – ratându-se şi al doilea temei enunțat de inițiatorii legii în expunerea de motive.
Parteneriatul civil, se poate conchide, parazitează şi sabotează instituția căsătoriei, acționând ca un fel de căsătorie second-hand. Şi sabotează, astfel, pe termen lung, familia şi coeziunea și continuitatea țesutului social pe care o căsătorie stabilă şi o familie închegată le asigură.
Dincolo de brambureala inevitabilă ce va fi creată la nivelul administrației de stat şi locale de o astfel de revoluție instituțională, este, oare, pe termen lung, disoluția căsătoriei şi a familiei ceea ce ne dorim ca țară?
