TVR stă pe o BOMBĂ adevărată: Cum poate sări în aer instituția, la propriu

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 06-12-2018 07:51

Preşedintele - director general al Societăţii Române de Televiziune, Doina Gradea, a declarat, marţi, că încălzirea în clădirile televiziunii publice se face cu o centrală veche de aproximativ 50 de ani şi care funcţionează de şase ani fără aviz de la ISCIR, informează Agerpres.

În cadrul audierii Doinei Gradea la Comisia de cultură a Camerei Deputaţilor, reprezentantul USR Iulian Bulai a menţionat că în clădirile de la TVR jurnaliştii "îngheaţă de frig", deşi în luna iunie Consiliul de Administraţie a votat repararea unui cazan. El a întrebat-o pe Gradea de ce nu a reuşit să creeze condiţii de lucru pentru jurnaliştii care lucrează în TVR.

Citește și: FĂRĂ PRECEDENT SUA îi dau ULTIMATUM de 60 de zile lui Vladimir Putin în privința tratatului INF: Ce vor face dacă nu se conformează

"Achiziţiile publice presupun termene, presupun licitaţii şi nu este vina noastră că am descoperit între timp foarte multe lucruri care s-au întâmplat în TVR în trecut. Eu sunt de foarte puţină vreme acolo. (...) Centrala care furnizează căldură, care are o vechime de circa 50 de ani, funcţionează fără aviz ISCIR (Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat - n.r.) de şase ani. Nu trebuie să căutăm vinovaţi, dar acolo a fost ceva de domeniul penalului, după părerea mea, şi cred că mă ajută legea să funcţionez cu centrală fără aviz ISCIR, dar să descoperi, să ţi se ascundă aceste lucruri, este îngrozitor, este bombă. Nu a fost în intenţia mea să blochez, nu am blocat absolut nimic", a spus Gradea.