Andi Cristea: 'Iohannis dovedeşte un deficit de practici constructive şi atitudini specifice democraţiei europene'

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 05-12-2018 11:01

PSD pregăteşte sesizarea Curţii Constituţionale, în contextul în care preşedintele Klaus Iohannis a blocat parţial remanierea Guvernului, declară la RFI europarlamentarul PSD Andi Cristea.

În opinia deputatului european Andi Cristea, „preşedintele Iohannis dovedeşte un deficit de practici constructive şi atitudini specifice democraţiei europene, în momente cheie pentru România. Domnia sa alege să joace cartea sabotajului, a răfuielilor politice personale şi vrând cu orice preţ să lovească în PSD, loveşte în România şi lucrul ăsta este de condamnat”.

Citește și: Iordache spune că cererea Opoziției este neregulamentară

Europarlamentarul precizează că „PSD-ul va reacţiona aşa cum a făcut-o dintotdeauna, va respecta Constituţia şi deciziile CCR. Preşedintele Iohannis arată din păcate dispreţ şi nu faţă de Guvern şi faţă de PSD, ci faţă de Constituţie. Se pregăteşte o sesizare la CCR, pentru că preşedintele nu poate face doar ce vrea domnia sa, cu siguranţă. Eu cred că preşedintele are o problemă, pentru că îşi doreşte un nou mandat, însă are în faţă o serie de probleme insurmontabile. Nu ştie să comunice, este şi izolat din punct de vedere politic. Dacă nu greşesc, în afară de declaraţii de presă, în care spune ce doreşte şi pleacă, domnia sa nu a mai fost la o televiziune, la o dezbatere în direct, vreau să spun, să răspundă la întrebări, din 2015. Domnia sa îşi doreşte să fie din nou preşedinte anul viitor, însă şansele lui nu sunt deloc mari, pentru că oamenii vor un lider politic care să radieze încredere şi speranţă, însă domnul Iohannis nu stă bine”.