Dialogul continuă între Comisia Europeană şi Italia cu privire la un buget amendat, pregătit de guvernul italian

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 17-12-2018 19:03

Anunțul a fost făcut luni de un purtător de cuvânt al Bruxellesului, relatează Reuters, potrivit News.ro.

”Comisia va decide următoarele etape pe baza rezultatului acestui dialog în curs”, a precizat el.

Guvernul italian, care s-a pus de acord duminică seara asupra unui proiect de buget revizuit pe 2019, consideră că CE nu va lansa o procedură de sancţionare cu privire la deficit excesiv împotriva sa, a apreciat luni Massimo Garavaglia, un subsecretar de stat la Ministerul Economiei.

Citește și: Papa Francisc şi-a exprimat nemulțumirea și indignarea faţă de 'execuţiile' ordonate în anumite state, întru totul în afara justiţiei

”Noi suntem optimişti”, a declarat el la RAI.

Liga (extremă dreapta) a lui Matteo Salvini şi Mişcarea Cinci Stele (M5S, antisistem, populişti) a lui Luigi Di Maio au ajuns duminică la un acord asupra ”cifrelor şi conţinutului” unui nou proiect al Legii finanţelor, amendat astfel încât să ţină cont de observaţiile CE.

Citește și: RUȘINOS - România, DIN NOU campioana la inflație în Uniunea Europeană

Proiectul iniţial al Guvernului italian miza pe un deficit de 2,4%, însă a fost respins luna trecută de Comisie, care a deschis calea unei proceduri disciplinare cu privire la un ”deficit excesiv”.

Roma şi-a revizuit în scădere obiectivul, la 2,04%.