Un fost director FBI dezvăluie adevărata față a președintelui american Donald Trump: 'Este un mincinos'

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 19-12-2018 11:44

James Comey, un fost director al FBI, demis în 2017 de către Donald Trump, a criticat ”minciunile” preşedintelui american şi i-a îndemnat pe aleşii republicani să-i opună rezistenţă, relatează AFP, relatează News.ro.

”Reputaţia FBI a fost afectată, pentru că preşedintele Statelor Unite, împreunţă cu acoliţi, a minţit în permanenţă pe seama sa. În faţa acestor minciuni, multă lume chiar (...) crede aceste absurdităţi”, a denunţat Comey în faţa unor jurnalişti, pe culoarele Congresului.

Citește și: Xi Jinping 'a explodat' în contextul presiunilor SUA: 'Nimeni nu poate dicta poporului chinez ce trebuie să facă ori să nu facă'

”Persoanele care sunt mai bine informate, inclusiv membrii republicani ai acestei instanţe, trebuie să aibă curajul să reziste şi să să spună adevărul”, a adăugat el.

James Comey a fost audiat, din nou, cu uşile închise, de către congresmeni, cu privire la ancheta referitoare la e-mailurile candidatei democrate Hillary Clinton în timpul campaniei din 2016.

Acest avertisment din partea uneia dintre oile negre ale lui Donald Trump are loc în urma unor tweet-uri critice ale locatarului Casei Albe la adresa poliţiei federale americane publicate în ultimele zile.

”FBI-ul a făcut ceva absolut de neimaginat şi nemaipomenit înaintea declanşării ilegale a Vânătorii de vrăjitoare. Ei au PĂTRUNS ÎN INTERIORUL BIROULUI UNUI AVOCAT”, a tunat Trump duminică.

Federal Bureau of Investigation (FBI, poliţia federală) a percheziţionat, în aprilie, la ordinul justiţiei, biroul lui Michael Cohen, un fost avocat al lui Trump.

Citește și: Teodorovici s-a dezlănțuit împotriva băncilor!

Schimburile de replici între James Comey şi al 45-lea preşedinte al Statelor Unite sunt ”obişnuite”, însă s-au intensificat în ultimele săptămâni.