Conflict diplomatic între UE și Congo - Ambasadorul Uniunii Europene la Kinshasa va fi expulzat

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 28-12-2018 01:38

Autorităţile din Republica Democrată Congo au anunţat joi că ambasadorul Uniunii Europene în această ţară va fi expulzat ca represalii după ce blocul comunitar a prelungit recent sancţiunile împotriva unor responsabili congolezi, inclusiv candidatul la preşedinţie al actualei coaliţii guvernamentale de la Kinshasa, relatează agenţiile AFP şi Reuters preluate de Agerpres.

''Guvernul Republicii Democrate Congo invită imperios Consiliul European să procedeze imperativ la rechemarea în 48 de ore a şefului misiunii în RD Congo'', a declarat ministrul congolez de externe, Léonard She Okitundu, după o întâlnire cu ambasadorii acreditaţi la Kinshasa, printre care şi cel al UE, belgianul Bart Ouvry.

BUBUIE scandalul completurilor de 5 judecători: Zeci de contestații înregistrate în decembrie la ÎCCJ

''Această măsură sancţionează, pe de o parte, comportamentul inacceptabil al celui vizat şi, pe de altă parte, se înscrie în cadrul reciprocităţii'', a motivat în continuare şeful diplomaţiei congoleze.

El a făcut astfel referire la decizia luată de UE pe 10 decembrie, prin care sunt prelungite cu un an, până în decembrie 2019, sancţiunile împotriva a 14 responsabili ai regimului condus de Joseph Kabila, acuzaţi de încălcarea drepturilor omului, printre ei fiind şi cel care actualul preşedinte doreşte să-i fie succesor la conducerea ţării, Emmanuel Ramazani Shadary.

Alegerile generale în RD Congo se vor desfăşura duminică, după ce au fost amânate de trei ori.