Mandatul lui Iohannis, analizat la sânge de Pippidi: 'A avut noroc cu PSD că au făcut ceea ce au făcut în ultimii 2 ani'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 07-01-2019 14:29

Politologul Alina Mungiu-Pippidi a caracterizat mandatul lui Klaus Iohannis în fruntea ţării drept unul care a fost schimbat radical de acţiunile PSD din ultimii 2 ani, după ce a început destul de mediocru.

"A avut noroc cu PSD că au făcut ceea ce au făcut în ultimii 2 ani. (...) I s-a creat lui Klaus Iohannis un nou culoar de salvator al naţiunii de răii de la PSD.", a afirmat Alina Mungiu-Pippidi în emisiunea "Dosar de Politician" de pe B1TV.

Scenariile din jurul lui Tăriceanu la alegerile prezidențiale

Politologul a arătat cum conjunctura politică a dus la schimbarea radicală a preşedintelui, acesta trecând de la dorinţa de a nu se mai vorbi despre corupţie în mandatul său la a fi cel mai activ vorbitor pe acest subiect.

"Acest lucru l-a transformat pe Iohannis pentru că nu a fost niciodată cineva cu o personalitate marcată, el e aşa un fel de omul fără însuşiri, şi din acest moment el se inspiră foarte mult din conjunctură şi cei îi aduce avantaj din conjunctură. Conjuctura l-a schimbat pe el radical în aceşti ani.

El a venit ca un preşedinte care avea ca primă intenţie să desfiinţeze MCV, prima lui idee şi cea mai importantă, şi care a spus că nu vrea să se mai vorbească despre corupţie în mandatul lui. În loc de asta nu se mai vorbeşte de nimic altceva decât de corupţie, el fiind primul care nu mai vorbeşte de nimic altceva decât corupţie. A ajuns principalul suporter al acestui MCV. De unde era să scăpăm, acum avem clauze de care nu vom putea scăpa niciodată", a arătat Mungiu-Pippidi.