Finanțatorul FCSB, Gigi Becali, a vorbit despre dosarul „Valiza”, în care a fost implicat. După ce a precizat că echipa sa a fost ajutată de fostul președinte al României, Traian Băsescu, el a revenit cu alte detalii la postul de televiziune B1TV.
„Eu am spus și ce am spus am spus. Cine vrea să creadă crede. Cine nu vrea nu crede. Eu vorbeam de povestea cu valiza. Traian Băescu dovedește că nu are dușmănie în răutate. El era președinte și îl atacam tot timpul. Și e normal: îl avea pe Coldea, avea toată justiția...normal. În plus de asta nu cred că el a dat ordinul: ăștia ca să-i facă lui pe plac - Livia Stanciu, Ionuț Matei și cu Florian Coldea - au dat ei ordinul. Și el a fost de acord. Și el a zis: 'da mă, da...'. Probabil că după i-a părut rău. Deci el dușmănos nu este”, a spus Gigi Becali, în direct la B1TV.
Precizarea lui Gigi Becali vine în contextul în care recent a făcut o altă declarație despre perioada petrecută la pușcărie:
„Cele mai mari emoții le-am trăit atunci, când am intrat în pușcărie, când aveam procesul la UEFA pentru retrogradare. Caz de corupție! Băsecu a ajutat ca Steaua să nu fie retrogradată. Băsescu a intervenit, dar ce a făcut nu pot să spun. Dacă vrea, poate să spună Mircea Sandu mai multe. Băsescu l-a chemat pe Mircea Sandu, dar mai multe nu vă pot spune. Și cu Livia Stanciu, și cu motivarea, cu tot. (...) Când am intrat în pușcărie plângeam la rugăciune, pentru că nu voiam să se bucure vrășmașii mei, adică să nu dispară Steaua. Când am aflat că am fost achitați de UEFA am plâns de bucurie, pentru că altfel pierdeam tot”, a spus Becali.