Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sorina Matei, reacție după decizia CCR în scandalul protocoalelor: 'PSD n-a rezolvat absolut nimic practic din ceea ce îşi propusese'

sorina matei

Jurnalista Sorina Matei arată că în urma deciziei Curții Constituționale de miercuri, prin care protocoalele dintre Parchetul General și SRI au fost declarate neconstituționale, PSD nu a obținut o victorie, Curtea statuând altceva decât își doreau liderii social-democrații.

„PSD a sperat la o victorie şi a înfrânt în mod definitiv şi obligatoriu. A primit o găleată plină cu multă apă de ploaie de la CCR şi-un şut în fund.

Curtea a decis că instanţele trebuie să judece pe Coduri, ceea ce oricum făceau şi până acum şi, pe lângă Ministerul Public/PÎCCJ, a găsit vinovat de încălcarea Constituţiei chiar Parlamentul/politicienii, pe care din victime, aşa cum se prezentau în conflict, i-a constatat ca fiind agresori ai Constituţiei. Adică exact partea care a sesizat şi ridicat conflictul la CCR/Iordache, Parlamentul fiind dominat în ultimii ani de majoritatea PSD.

Scandalul recursului compensatoriu - Raluca Prună se spală pe mâini: 'Dacă eu am fost tâmpită, Parlamentul condus de PSD - ALDE trebuia să fie mai deștept'

Aşadar, PSD n-a rezolvat absolut nimic practic din ceea ce îşi propusese. PSD voia să revizuiască, ca în cazul completelor de 5, toate deciziile definitive pe soluţia dată azi de CCR. Ceea ce n-au reuşit nici în noiembrie 2018, în situaţia completelor de 5, n-au reuşit nici acum, în ianuarie 2019, în soluţia pe protocoale.

Ca atare, CCR a admis astăzi conflictul între Ministerul Public/PÎCCJ şi Parlament pe de-o parte şi între Înalta Curte şi intanţele de judecată pe de altă parte, ceea ce înseamnă în mod obiectiv că CCR a mutat Parlamentul, din victimă aşa cum s-a declarat şi sesizat la început, şi l-a găsit în urma judecăţii chiar agresor al Constituţiei.
Mare atenţie! Conflictul iniţial sesizat a fost între Ministerul Public/PÎCCJ vs Parlament, ÎCCJ şi instanţe şi a ieşit de la CCR un conflict între Ministerul Public/PÎCCJ, Parlament vs ÎCCJ şi instanţe.

Asftel CCR a decis că atât Ministerul Public/PÎCCJ cât şi Parlamentul au încălcat Constituţia iar Parlamentul (dominat de mult timp de majoritatea PSD) a încălcat Constituţia prin lipsa de control efectiv a comisiei parlamentare asupra SRI şi votarea chiar de către Parlament a rapoartelor de activitate ale SRI care conţin referiri la încheierea şi conţinutul protocoalelor. 
Deci tabăra care paradoxal a sesizat conflctul/Parlamentul/PSD şi se prezenta iniţial victimă a fost constatată şi ea ca agresor şi a încălcat Constituţia.

Curtea a mai decis că protocolul din 2009 SRI- PÎCCJ încalcă Constituţia, cel din 2016, făcut între aceleaşi instituţii dar alţi şefi şi semnatari, încalcă parţial Constituţia, însă calea de urmat, rezolvarea acestui conflict, care este executorie şi care este cea mai importantă nu conţine nicio referire că Parlamentul, legiuitorul principal, trebuie să facă ceva, şi din contră statuează pe scurt, drept cale de rezolvare, ca instanţele trebuie să facă verificări, să respecte şi să judece pe Codul Penal în cauzele/dosarele aflate în curs de judecată şi judecătorii să-şi facă treaba. Ceea ce oricum făceau şi până acum.

Stelian Tănase, scenariu SUMBRU: mizele sunt mai mari ca niciodată. Se pregătește mutilarea alegerilor

Nimic despre revizuiri, nicio rejudecare, nicio cale de atac inventată pe bază de protocoale, niciun aruncat în aer al Justiţiei, niciun efect pe deciziile definitive. Mare ghinion pentru PSD.

CCR şi-a menţinut astfel jurisprudenţa din 2016 şi până astăzi, interzicând interferenţa serviciilor de informaţii în actul de Justiţie şi cercetarea penală, însă acceaşi Curte a lăsat absolut totul în mod definitiv şi obligatoriu la latitudinea instanţelor de judecată, ceea ce era şi până acum, numai în dosarele aflate în curs de judecată, o mare veste proastă pentru PSD dar care era şi până acum, iar instanţele şi judecătorii să facă verificări, ceea ce făceau şi până acum.

O soluţie mai degrabă rabinică a CCR iar PSD, faţă ce cele sperate, vituperate, umflate şi propuse, visând că va justifica prin această soluţie executorie amnistia şi graţierea, din nou a încasat astăzi o victorie cât o înfrângere, trezindu-se cu un rezultat ce poate fi descris plastic cam aşa: o găleată plină cu multă apă de ploaie şi-un şut în fund nu numai pentru Koveşi şi Lazăr, dar şi pentru toţi politicienii din Parlament care nu şi-au făcut treaba, care n-au controlat pe bune activitatea SRI, ba chiar au votat cu două mâini rapoartele de activitate ale SRI care făceau referiri la conţinutul şi încheierea protocoalelor SRI-PÎCCJ.”, scrie jurnalista pe Facebook.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.