OFICIAL Ministerul Sănătății recunoaște, după 11 decese, că a început sezonul gripal

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 18-01-2019 04:00
Actualizat: 18-01-2019 07:07

Ministerul Sănătăţii (MS) afirmă că, dată fiind creşterea, în ultima săptămână, a numărului de infecţii respiratorii acute, specialiştii au anunţat debutul sezonului gripal. Săptămâna trecută s-au înregistrat 1.155 de cazuri de gripă clinică, iar numărul deceselor a ajuns la 10, din care cinci în ultima săptămână. MS precizează că a achiziţionat 1.300.000 de doze de vaccin antigripal, până în prezent fiind imunizate prin cabinetele medicilor de familie peste 1.244.000 de persoane din categoriile de risc. Restul de peste 55.000 de vaccinuri se află în cabinetele medicilor de familie sau în stocul DSP, potrivit news.ro.

Citește și: Klaus Iohannis se pregătește să apese BUTONUL ROȘU: mișcare care îngroapă coaliția PSD-ALDE

Conform raportărilor INSP, săptămâna trecută numărul cazurilor de infecţii respiratorii acute a crescut cu peste 20% faţă de nivelul aşteptat. În urma acestor date, specialiştii au declarat debutul sezonului gripal, determinat de caracterul epidemic al ultimei săptămâni, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de Ministerul Sănătăţii (MS).

"Ne putem aştepta la o creştere semnificativă a numărului de îmbolnăviri în următoarele săptămâni. Am cerut autorităţilor de sănătate publică locale să monitorizeze evoluţia situaţiei epidemiologice la nivel judeţean. Inspectoratele şcolare vor recomanda triajele epidemiologice zilnice în colectivităţi - şcoli, grădiniţe, creşe. DSP-urile vor fi informate zilnic asupra numărului de îmbolnăviri depistate, pentru a realiza o evaluare locală şi a stabili măsurile necesare pentru limitarea răspândirii virusului gripal", a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.

De asemenea, specialiştii recomandă triajul epidemiologic zilnic în orice tip de colectivitate, inclusiv pentru personalul medico-sanitar şi auxiliar, cu scoaterea temporară din colectivitate a celor depistaţi cu simptomatologie respiratorie.

Totodată, MS face apel la populaţie să respecte recomandările specialiştilor pentru evitarea îmbolnăvirilor şi a răspândirii virusului gripal: consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa şi care poate stabili o eventuală indicaţie pentru spitalizare; izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei; respectarea etichetei tusei şi strănutului (utilizarea de batiste de unică utilizare sau tuse/strănut la nivelul părţii interne a articulaţiei cotului); igiena adecvată a mâinilor, în vederea reducerii răspândirii virusului; purtarea echipamentului de protecţie adecvat (măşti, mănuşi, halate) de către vizitatori şi personalul medical; continuarea vaccinării antigripale

"În funcţie de situaţia epidemiologică din fiecare zonă, unităţile sanitare sunt responsabile să introducă limitarea accesului vizitatorilor în spitale, în special in secţiile cu risc crescut", precizează MS.

Conform sursei citate, numărul total de viroze respiratorii acute în săptămâna precedentă a fost de 90.963, cu 21,3% mai mare faţă de 2018.

De asemenea, săptămâna trecută s-au înregistrat 1.155 de cazuri de gripă clinică, faţă de 80 de cazuri în 2018, în aceeaşi perioadă.

Numărul deceselor cauzate de gripă a ajuns la 11, dintre care 6 au fost înregistrate în ultima săptămână.

Ministerul Sănătăţii precizează că metoda cea mai eficientă de a evita îmbolnăvirea este vaccinarea.

În acest sezon, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat 1.300.000 de doze şi până în acest moment au fost vaccinate prin cabinetele medicilor de familie 1.244.299 de persoane din categoriile de risc, care beneficiază de vaccinare gratuită. Restul de 55.701 vaccinuri se află în cabinetele medicilor de familie sau în stocul DSP.

Conform sursei citate, ministrul Sănătăţii a cerut o situaţie cu numărul de doze suplimentare solicitate de medicii de familie pentru a analiza necesitatea achiziţionării de noi vaccinuri.