Magistraţi ai Tribunalului Maramureş au dispus arestarea preventivă a unui tânăr cercetat pentru tentativă de omor

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 23-01-2019 11:45
Actualizat: 23-01-2019 12:16

Magistraţi ai Tribunalului Maramureş au dispus, la propunerea Parchetului, arestarea preventivă, pe o durată de 30 zile, a unui tânăr cercetat pentru tentativă la infracţiunea de omor, informează un comunicat de presă, potrivit Agerpres.

Pentru a dispune arestarea preventivă a inculpatului, un tânăr de 20 de ani, din Vişeu de Sus, instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea că acesta, în noaptea de 26 spre 27 decembrie 2018, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, i-a aplicat concubinei sale, în vârstă de 39 de ani, mai multe lovituri în zona feţei şi în zona toracică, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 30-45 zile de îngrijiri medicale şi i-au pus în primejdie viaţa, aceasta prezentând fracturi costale multiple, cu pneumotorax bilateral drenat.

Citește și: Un bărbat a murit, după ce ar fi făcut infarct la volan şi s-a răsturnat cu maşina în şanţ

Inculpatul a contestat hotărârea Tribunalului Maramureş, dosarul urmând a fi înaintat Curţii de Apel Cluj pentru soluţionarea caii de atac, a precizat sursa citată.