Autoritățile au oprit căutările avionului dispărut deasupra Canalului Mânecii în care se afla un fotbalist argentinian

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 23-01-2019 22:41

Căutările avionului dispărut, luni, deasupra Canalului Mânecii, în care se afla fotbalistul argentinian Emiliano Sala, au fost suspendate, miercuri, din cauza întunericului. Joi se va lua o decizie privind reluarea căutărilor, a anunţat Poliţia din Insula Guernsey, informează News.ro.

"După cercetări intensive cu mai multe elicoptere şi o ambarcaţiune de salvare, la capătul a nouă ore, nu am găsit nicio urmă a avionului. S-a făcut întuneric, iar căutările vor fi suspendate pe timpul nopţii", a anunţat poliţia din Guerney.

Autorităţile engleze au anunţat că vor lua o decizie privind continuarea căutărilor joi dimineaţă.

Citește și: Justiţia franceză a respins cererea de extrădare a unui fost insurgent chilian condamnat la închisoare pe viaţă pentru asasinarea lui Pinochet

Avionul privat de mici dimensiuni, de tip Piper Malibu, în care se afla fotbalistul argentinian Emiliano Sala, a fost dat dispărut, luni seară, în timp ce se afla deasupra Canalului Mânecii, după ce a pierdut contactul cu controlorii de trafic. Sala se întorcea la Cardiff, pentru a se alătura echipei la care fusese transferat sâmbătă, după o scurtă vizită la Nantes, unde a călătorit cu acelaşi aparat pentru a-şi lua la revedere de la foştii lui colegi.