Ana Birchall: 'Guvernul Dăncilă sprijină cu fermitate lupta împotriva terorismului şi se opune tuturor formelor de extremism'

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 06-02-2019 22:11

Guvernul Dăncilă sprijină cu fermitate lupta împotriva terorismului şi se opune tuturor formelor de extremism şi comportamente sau acţiuni fundamentaliste, deoarece nu există nicio justificare pentru niciun fel de acte de terorism, indiferent dacă se bazează pe motive ideologice, religioase, politice, rasiale, etnice sau din orice alt motiv, a afirmat vicepremierul Ana Birchall, care reprezintă România la reuniunea Coaliţiei globale anti-ISIL/Daesh, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Consultanții au apăsat butonul de panică în PNL / SURSE

Evenimentul, în cadrul căruia invitat de onoare este preşedintele SUA, Donald Trump, este găzduit, miercuri, la Washington, de secretarul de stat american, Mike Pompeo, precizează Guvernul.

Conform sursei citate, în cadrul reuniunii sunt analizate rezultatele celor patru ani de acţiuni ale Coaliţiei şi ale partenerilor, etapele următoare ale campaniilor din Irak şi Siria, care se vor concentra pe prevenirea resurgenţei grupării teroriste prin intermediul asistenţei pentru stabilizare şi securitate, precum şi modalităţile de destructurare a reţelei globale ISIL/Daesh.

Ana Birchall a susţinut o intervenţie în cadrul primei sesiuni plenare "Siria şi Irak - eliberarea de sub ISIL", context în care a subliniat angajamentul României pentru eforturile internaţionale de combatere a terorismului.

"Guvernul Dăncilă sprijină cu fermitate lupta împotriva terorismului şi se opune ferm tuturor formelor de extremism şi comportamente sau acţiuni fundamentaliste, deoarece nu există nicio justificare pentru niciun fel de acte de terorism, indiferent dacă se bazează pe motive ideologice, religioase, politice, rasiale, etnice sau din orice alt motiv. Prim-ministrul Viorica Dăncilă şi Guvernul României salută progresele Coaliţiei în campania militară, precum şi pe cele ale autorităţilor irakiene, obţinute după eliberarea teritoriului irakian de sub gruparea teroristă ISIL/Daesh şi sprijină unitatea teritorială şi suveranitatea Republicii Irak", se arată în mesajul prezentat de viceprim-ministrul Ana Birchall, potrivit comunicatului de presă.

Totodată, vicepremierul român a transmis preocuparea României faţă de creşterea riscurilor şi ameninţărilor teroriste în regiunea extinsă a Orientului Mijlociu şi Nordului Africii, prin intermediul luptătorilor terorişti străini şi al celulelor latente, sens în care a subliniat importanţa unei abordări cuprinzătoare, care să ia în considerare cauzele socio-economice şi politice ce conduc la radicalizare şi apariţia grupărilor teroriste.

Totodată, Ana Birchall a evidenţiat necesitatea soluţionării politice a stărilor conflictuale din regiune, pentru asigurarea păcii şi stabilităţii şi pentru combaterea grupărilor teroriste, mai arată sursa citată.

Viceprim-ministrul a evidenţiat angajamentul României faţă de lupta împotriva agresiunii cibernetice şi a activităţilor teroriste în spaţiul digital.

"România consideră că respectarea obligaţiilor legislaţiei internaţionale este esenţială pentru promovarea unui spaţiu cibernetic liber, deschis şi sigur, iar respectarea dreptului la liberă exprimare trebuie să corespundă riscurilor de securitate induse de activităţile legate de terorism", a declarat vicepremierul român, informează comunicatul citat.

Cu această ocazie, demnitarul român a avut discuţii cu secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, Ana Birchall subliniind "colaborarea şi coordonarea excelente dintre cele două părţi pe teme de interes reciproc, inclusiv prin cooperarea strategică eficientă în scopul gestionării ameninţărilor de pe flancul estic şi din regiunea Mării Negre". Totodată, vicepremierul român a afirmat că "Parteneriatul strategic dintre România şi SUA joacă un rol esenţial în consolidarea rolului ţării noastre de furnizor capabil şi activ de securitate şi stabilitate la nivel regional şi global".

Birchall este invitată la prânzul în format restrâns oferit de secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, şi participă la cea de a doua sesiune plenară "Coaliţia anti-ISIL în 2019", unde este aşteptat să ia cuvântul preşedintele SUA, Donald Trump.