Viorica Dăncilă: 'Descentralizarea este un pas important în apropierea deciziei de cetăţean'

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 06-02-2019 23:15

Descentralizarea este un pas important în apropierea deciziei de cetăţean, a declarat miercuri prim-ministrul Viorica Dăncilă, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Consultanții au apăsat butonul de panică în PNL / SURSE

"Autorităţile locale sunt convinsă că îşi pot identifica cel mai bine nevoile de investiţii. Avem şi în România primari de succes, mulţi sunt aici, în sală, avem preşedinţi de consilii judeţene şi sunt întru totul de acord că trebuie să apropiem decizia de cetăţean şi în acest sens descentralizarea este un pas important. Am început încă de anul trecut descentralizarea în ţara mea, am realizat-o pe trei ministere până acum, voi accelera acest lucru", a precizat Viorica Dăncilă, în cadrul sesiunii plenare a Comitetului European al Regiunilor, care are loc la Bruxelles.

La sesiunea plenară, premierul român a prezentat şi priorităţile preşedinţiei ţării noastre la Consiliul Uniunii Europene.

Printre altele, Dăncilă a reliefat rolul important pe care Comitetul European al Regiunilor îl are ca punte de legătură între autorităţile locale şi regionale şi instituţiile europene şi a arătat că acesta va fi un partener important pe perioada mandatului României.

Totodată, şefa Executivului de la Bucureşti a prezentat cele patru direcţii de acţiune prioritare ale Preşedinţiei române, în centrul cărora se află conceptul de coeziune, ca valoare europeană comună: Europa convergenţei, Europa siguranţei, Europa actor global, Europa valorilor comune.

Viorica Dăncilă a făcut referire şi la dosarele complexe pe care România le are de gestionat în exercitarea mandatului său: negocierea viitorului Cadru Financiar Multianual, retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană, precum şi migraţia, securitatea şi reflecţia privind viitorul UE.