Handbalista Melinda Geiger se retrage din activitatea sportivă din cauza unor probleme de sănătate

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 17-02-2019 18:37

Melinda Geiger (31 de ani) a anunțat că renunță la handbal. Ea și-a reziliat deja contractul cu Siofok, echipa maghiară la care evolua din decembrie 2017, relatează GSP.ro.

Citește și: Decizie de ULTIMĂ oră luată de Halep în privința antrenorului după înfrângere: 'Nu există chimie între noi'

Clubul maghiar Siofok a anunțat joi seara că a întrerupt, de comun acord, contractul cu Melinda Geiger, interul dreapta al "naționalei" României, cu patru luni înainte de expirarea acestuia. Tot ungurii au anunțat că Melinda renunță definitiv la handbal!

Melinda Geiger s-a plâns de dureri la ambii genunchi pe perioada ultimului turneu final european, din Franța, acolo unde România a ocupat locul 4. A lăsat totuși, să se înțeleagă că va strânge din dinți și va merge mai departe, dorind să participe cu România la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020. De-a lungul timpului, de altfel, interul dreapta a suferit mai multe operații, lucru care au contat în evoluția sa.

Considerată una dintre marile speranțe ale handbalului românesc, cu o aruncare fenomenală, Melinda Geiger nu a confirmat pe deplin acest statut. A făcut însă parte din generația "tricoloră" care a cucerit bronzul european în 2010, în Danemarca, dar și bronzul Mondial, din 2015, tot în Danemarca.