SURSE - Dragnea a răbufnit în CEX: Știu că unii strâng semnături pentru Pro România

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 20-02-2019 19:50
Actualizat: 21-02-2019 09:06

Președintele PSD Liviu Dragnea le-a spus liderilor județeni social-democrați, în ședința CEX de marți, că unii șefi locali ar strânge semnături la alegerile europarlamentare și pentru partidul Pro România condus de fostul premier Victor Ponta, au spus surse din partid pentru ȘTIRIPESURSE.RO. În ședință s-a prezentat și un sondaj de opinie.

Citește și: SURSE - Liviu Dragnea scapă hățurile gărzii pretoriene: se naște un nou front de duri în interiorul PSD

„S-a vorbit de europarlamentare, că trebuie să strângem rândurile. Și unii menționau că trebuie să fim foarte atenți. La care și Dragnea ne-a zis că știe că unii președinți strâng semnături pentru Pro România, că au dat la oamenii lor să strângă și pentru ăia. Nu a mai zis nimeni nimic”, spun sursele citate.

Acuzația lui Dragnea a fost lansată de față cu toți liderii județeni ai partidului, în Parlament, la ședința Comitetului Executiv Național al partidului, în contextul în care mai mulți parlamentari PSD au demisionat recent din partid și s-au înscris în Pro România.

„S-a prezentat și un sondaj în care suntem la 34%”, au adăugat surse din PSD.

Un partid are nevoie de 200.000 de semnături pentru depunerea listei de candidați la alegerile europarlamentare din luna mai.

Citește și: Dragnea: Nu-i pun lui Tăriceanu partidul pe tavă la prezidențiale / Oprișan: Dacă e mai bun, să mergem cu el / SURSE/