ALDE anunță sprijin pentru copiii și juniorii de la cluburile sportive din Sectorul 2

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 22-02-2019 14:57
Actualizat: 22-02-2019 15:31

Consilierii locali ALDE Sector 2 au iniţiat un proiect de hotărâre pentru aprobarea unui “Regulament de acordare a  finanţărilor din bugetul Sectorului 2 al municipiului Bucureşti, pentru programe sportive de utilitate publică şi interes public local, organizate conform prevederilor legale în vigoare”. Proiectul are ca scop sprijinirea programelor derulate de către structurile sportive cu sediul pe raza administrativ teritorială a sectorului, în special programele în care sunt implicaţi copii şi juniori, într-un sistem piramidal coerent şi logic.

Vezi și: Gabriel Oprea, președintele UNPR, apel către partidele de `intelligence`: E corect ca atunci când vii în fața alegătorilor să o faci cu gradele la vedere

Andrei Metehău, consilier local ALDE Sector 2 – “În programul de dezvoltare locală, propus de ALDE în anul 2016, am promis sprijinirea programelor derulate de către structurile sportive, în special programele în care sunt implicaţi copii şi juniori. Astfel, ajutaţi de noile modificări din legislaţia naţională, prin care autorităţile administraţiei publice locale pot aloca sume pentru finanţarea infrastructurii şi activităţii sportive din bugetul aprobat anual,am iniţiatacestproiect, aflatînacest moment îndezbaterepublică. Sper ca după eventualele îmbunătăţiri aduse proiectului, acesta să fie cât mai rapid aprobat, pentru ca juniorii, copiii să poată profita imediat de efectele pozitive ale acestui demers”.