Juan Guaido: 'Funcţia şi datoria mea sunt de a fi la Caracas în pofida riscurilor, în pofida a ceea ce implică asta'

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 27-02-2019 00:19

Opozantul Juan Guaido, pe care peste 50 de ţări l-au recunoscut ca preşedinte interimar al Venezuelei, a afirmat la Bogota că se va întoarce în ţara sa, deşi riscă să fie arestat pentru că a încălcat o interdicţie judiciară de părăsire a teritoriului, relatează AFP, potrivit agerpres.ro.

Citeste si Judecătorii explică de ce i-au câștig de cauză lui Liviu Dragnea în cazul completurilor de 5 - ÎCCJ făcut exces de putere

"Un deţinut nu serveşte nimănui, un preşedinte exilat nici atât. Suntem într-o situaţie inedită (...) Funcţia şi datoria mea sunt de a fi la Caracas în pofida riscurilor, în pofida a ceea ce implică asta", a declarat el într-un interviu difuzat marţi de canalul NTN24.

Şeful parlamentului venezuelan, dominat de opozanţii preşedintelui Nicolas Maduro, a trecut vineri în Columbia, pentru a supraveghea din oraşul de frontieră Cucuta livrarea a zeci de tone de ajutor umanitar în Venezuela, trimis mai ales din Statele Unite la solicitarea sa.

Autorităţile de la Caracas au refuzat, considerând că reprezintă numai un pretext pentru îndepărtarea de la putere a preşedintelui chavist, şi au închis frontiera. Blocajul a degenerat în violenţe cu forţele de ordine fidele guvernului.

Luni, Juan Guaido a participat la Bogota la o reuniune a Grupului de la Lima, alcătuit din 13 ţări latino-americane şi Canada, care s-a angajat să mărească presiunea pentru a-l constrânge pe Nicolas Maduro să plece de la putere, dar a respins recurgerea la forţă.

Grupul de la Lima şi adversarii lui Nicolas Maduro, care i-a urmat în funcţie, în 2013, preşedintelui defunct Hugo Chavez, consideră realegerea sa frauduloasă şi nu au recunoscut la doilea mandat început la 10 ianuarie.

Juan Guaido, care s-a autoproclamat preşedinte la 23 ianuarie, este hotărât să se întoarcă în Venezuela pentru, a spus el, a-şi exercita "prerogativele", chiar dacă "ei se hotărăsc să facă pasul" de a-l aresta.