Pro România sare la gâtul lui Teodorovici

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 22-03-2019 19:00

Pro România a transmis, vineri, că din afirmațiile făcute de ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, despre raportul de tara, reiese că guvernanții vor să scoată România din UE.

„Jigniri, atacuri repetate la adresa instituțiilor europene și exacerbarea discursului eurofob. Atât a putut azi să facă ministrul Orlando Teodorovici la prezentarea de către comisarul european Corina Cretu a Raportului de țară pe 2019 al Comisiei Europene privind România.

În loc să transforme discuția într-o confruntare personală lipsită de orice eleganță cu doamna Crețu, m-aș fi așteptat de la ministrul Finanțelor să răspundă la îngrijorările legitime exprimate în acest document oficial cu privire la derapajele repetate înregistrate de actualul Guvern, care vor accentua decalajele economice și sociale ale României față de restul țărilor din UE.

Este clar că acești oameni vor să ne scoată din Uniunea Europeană, pentru că îi deranjează teribil când oficiali europeni precum Corina Crețu le pun oglinda în față și îi arată, cu argumente, exact așa cum sunt: populiști, incompetenți și inadecvați.

Bravo, Corina! PRO România este alături de tine în aceste alegeri europarlamentare și sunt convinsă că vei continua să faci la fel de multe lucruri bune pentru România din Parlamentul European!”, se arată într-un comunicat al formațiunii.

Citește și: Codrin Ștefănescu: Am primit informații că Ponta cerșește voturi de la primarii PSD, a primit ordin să-l susțină pe Iohannis .