Guvernul Marii Britanii a făcut apel la 'realism' în ceea ce privește procesul de Brexit

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 26-03-2019 07:28

Guvernul Marii Britanii a făcut apel, luni, la „realism”, după ce parlamentarii britanici au votat preluarea controlului procesului de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană de la Guvern, relatează Reuters, potrivit Mediafax.

„Este dezamăgitor să vezi adoptarea acestui amendament”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului pentru Ieșirea din Uniunea Europeană.

„Deși este momentul ca Parlamentul să stabilească viitorii pași, în urma acestui amendament, Guvernul va continua să facă apel la realism- orice opțiune luată în considerare trebuie să fie aplicabilă în negocierile cu Uniunea Europenă”, a menționat purtătorul de cuvânt.

Citește și: Mai multe regiuni din Venezuela s-au confruntat cu o nouă pană de curent, considerată de autorități 'un atac'

„Parlamentul ar trebui să ia în considerare durata acestor negocieri, iar dacă necesită o amânare de lungă durată, ar duce la participarea la alegerile europarlamentare”, a adăugat acesta.

Membrii Parlamentului britanic au votat luni seară un amendament prin care s-a decis preluarea controlului procesului de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană de la Guvern. Amendamentul a fost votat cu un raport de voturi de 329/302.

Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist, a felicitat parlamentarii pentru preluarea controlului asupra procesului de Brexit, menționând că „această șansă trebuie luată în serios” și că există multe opțiuni de luat în considerare, printre care organizarea unui nou referendum.