Un bărbat a murit, după ce a căzut într-un bazin cu apă din curtea locuinţei

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 07-04-2019 15:01

Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din satul Răcoasa, comuna Mărăşti, a murit duminică, după ce a căzut într-un bazin cu apă din curtea locuinţei, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea, potrivit Agerpres.

"Prin apel 112, a fost sesizat faptul ca un bărbat din localitatea Răcoasa, comuna Mărăşti, în vârstă de 44 ani, a căzut într-un bazin de apă în curtea locuinţei. Personalul medical al Serviciului Ambulanţă Judeţean Vrancea, care a intervenit la faţa locului, a efectuat manevrele de resuscitare, dar, în cele din urmă a fost declarat decesul bărbatului", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, agent şef adjunct Paula Enache.

Citește și: Romgaz SA Mediaş vrea să angajeze o casă de avocatură pentru procesele cu propriii angajaţi

Potrivit poliţiei, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru moarte suspectă.