Gyor, Rostov şi Vipers, victorii în turul sferturilor Ligii Campionilor la handbal feminin

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 07-04-2019 22:35

Echipele de handbal feminin Gyor ETO, Rostov Don şi Vipers au obţinut victorii, duminică, în manşa tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Returul este programat în 13 aprilie, atunci când şi CSM Bucureşti va juca cu Metz Handball, după ce în tur a cedat, cu 26-31, iar calificarea sa la Turneul Final Four este în pericol, potrivit news.ro.

Rezultatele înregistrate în cele trei meciuri tur de duminică sunt: Odense HC – Gyor ETO 28-29, FTC Budapesta – Rostov Don 26-29 şi Buducnost – Vipers 19-24.

CSM Bucureşti a jucat vineri, pe teren propriu, cu Metz Handball, scor 26-31 (11-14).

Returul celor patru dispute din sferturi va avea loc în 13 aprilie, iar câştigătoarele se vor califica la Turneul Final Four, de la Budapesta, în 11-12 mai.

Campioana României s-a calificat în sferturi după ce s-a clasat pe locul 4 în grupa a II-a, în urma rezultatelor: 27-36 şi 25-27 cu Gyor, 32-26 şi 23-22 cu Krim, 38-30 şi 23-23 cu Thuringer.

Citește și: Mick Jagger, solistul trupei The Rolling Stones, mesaj din spital: Mă simt mult mai bine acum şi întremat

Anterior, în grupa preliminară D, CSM Bucureşti a obţinut rezultatele: 36-31 şi 34-28 cu FTC Budapesta, 28-30 şi 32-24 cu SG BBM Bietigheim, 29-27 şi 26-31 cu Vipers.

În ultimele două sezoane, CSM Bucureşti a obţinut medalia de bronz a competiţiei, după ce în 2016 cucerea trofeul, şi se află la a patra participare consecutivă în Liga Campionilor.

Actuala deţinătoare a Ligii Campionilor este Gyor ETO.