Justin Bieber a fost dat în judecată de un fotograf pe care l-a lovit cu mașina

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 16-04-2019 12:21

Cântărețul canadian Justin Bieber a fost dat în judecată de un fotograf, care susține că acesta l-a lovit cu mașina, în anul 2017, relatează tmz.com, potrivit Mediafax.

Incidentul s-a petrecut în fața unei biserici din Beverly Hills, Los Angeles, după ce Bieber a plecat de la o slujbă. În timp ce ieșea cu mașina, artistul a accidentat un fotograf, pe nume William Wilson. Justin Bieber a oprit imediat mașina, a încercat să îi ofere victimei primul ajutor și a rămas la fața locului până la venirea poliției.

Autoritățile au decis să nu îl pună sub acuzare pe Bieber și au clasificat incidentul ca fiind un accident provocat de paparazzi. Aceștia se aflau în stradă, iar polițiștii au considerat că artistul l-a lovit din greșeală pe Wilson fiindcă s-a simțit derutat de comportamentul agresiv al fotografilor.

Citește și: Lungmetrajul 'Cap şi Pajură', cu Florin Salam în distribuție, va fi proiectat în avanpremieră naţională la Este Film Festival de la Sibiu - VIDEO

William Wilson a decis să îl dea în judecată pe cântăreț, susținând că acesta a condus neglijent. Fotograful a declarat că accidentul suferit i-a provocat "dizabilități permanente, l-a afectat emoțional și la nivel general". El nu a specificat ce răni i-a provocat artistul, dar a publicat în mediul online o înregistrare cu el în spital, după incident.

În vârstă de 25 de ani, Justin Bieber a copilărit în oraşul Stratford din provincia canadiană Ontario, dar în prezent locuieşte în Statele Unite ale Americii. Artistul canadian, care a câştigat, printre altele, patru American Music Awards și un Grammy, a vândut peste 140 de milioane de albume la nivel global. Bieber a fost inclus în topul 10 al celor mai influente persoane din lume realizat de revista Forbes, în 2011, 2012 și 2013.