Mii de evrei au sărbătorit Paștele ebraic la Zidul Plângerii

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 22-04-2019 14:50

Mii de evrei au celebrat luni "Binecuvântarea Preoţilor" în faţa Zidului Plângerii din Vechiul Oraş al Ierusalimului cu ocazia Paştelui ebraic, cunoscut şi sub denumirea de Pesah, informează AFP, informează Agerpres.

Citește și: FOTO-VIDEO Continuă TEROAREA în Sri Lanka: o nouă EXPLOZIE în apropierea unei biserici

Purtând tradiţionalul şal de rugăciune alb care le acoperă capul, membrii comunităţii preoţilor ("Cohanim" în ebraică, "Cohen" la plural) au ridicat braţele în aer şi au binecuvântat mulţimea.

Binecuvântarea lor face parte din rugăciunile zilnice intonate în sinagogi. Însă de la începutul anilor 1970, de două ori pe an, de Pesah şi de Sucot (Sărbătoarea colibelor, celebrată toamna), un pelerinaj are loc la Zidul Plângerii, reluând astfel o tradiţie evocată în Biblie.

Zidul Plângerii reprezintă în prezent vestigiile unui zid care susţinea Al Doilea Templu din Ierusalim, distrus de romani în anul 70 e.n.

El se află puţin mai jos de Esplanada Moscheilor şi este considerat încă şi în prezent locul cel mai sacru al iudaismului, fiind însă şi al treilea loc sfânt al islamului, după Mecca şi Medina.

Evreii au dreptul de a îl vizita, dar nu şi de a se ruga în acea zonă.

Zidul Plângerii se află, la fel ca Oraşul Vechi care îl înconjoară, în Ierusalimul de Est, partea palestiniană din Ierusalimului, ocupată în 1967 de Israel.

Israelul consideră întregul oraş Ierusalim drept capitală a sa. La rândul lor, palestinienii speră să facă din Ierusalimul de Est capitala unui stat pe care doresc să îl înfiinţeze.