Codrin Ștefănescu, prima reacție după ce Anca Alexandrescu a fost 'forțată' să plece de la Guvern

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 03-05-2019 14:06
Actualizat: 04-05-2019 18:49

Secretarul general al PSD Codrin Ștefănescu a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că Anca Alexandrescu a intrat în echipa de comunicare a partidului pe perioada campaniei electorale deoarece este una dintre cele mai bune persoane ale PSD în ceea ce privește strategia de comunicare publică.

"Anca (Alexandrescu - n.r.) s-a mutat pentru că suntem în campanie electorală și este una dintre cele mai bune persoane pe care le avem în ceea ce privește strategia de comunicare publică. Pe perioada campaniei va lucra cu mine, Olguța Vasilescu, Mircea Drăghici. Este deja la partid în echipă. În momentul ăsta lucrăm. Strategia de comunicare a miniștrilor PSD trebuie să fie foarte inteligentă, astfel încât toată România să înțeleagă că ne-am respectat promisiunile. În locul ei nu știu cine va fi", a afirmat Codrin Ștefănescu vineri, pentru MEDIAFAX.

Viorica Dăncilă spune de ce a renunțat la serviciile Ancăi Alexandrescu -Se ocupă de comunicarea de la partid/ Nu e niciun conflict între mine și liderul PSD

Anca Alexandrescu a fost înlocuită din funcția de consilier onorific al premierului Viorica Dăncilă. Anca Alexandrescu, o apropiată a liderului PSD Liviu Dragnea, a fost numită, în februarie 2018, de Viorica Dancilă în postul de consilier onorific.