Fost ministru continuă răfuiala cu PSD despre 'paternitatea' unui proiect: Din cauza guvernării PSDragnea, au plecat mai toți specialiștii

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 04-05-2019 16:45
Actualizat: 04-05-2019 17:48

Fostul ministru PSD al Comunicațiilor în Guvernul Grindeanu, Augustin Jianu, continuă schimbul de replici cu actualul ministru, Alexandru Petrescu, despre 'paternitatea' numărul unic 1911 pentru raportarea incidentelor de securitate cibernetică.

„Alocarea unui număr scurt pentru un call-center destinat raportării incidentelor de securitate cibernetică este o temă discutată la nivelul CERT-RO și al Comitetului de Coordonare încă de la înființarea instituției în 2011; cu mult înainte de numirea mea în funcția de director general. Asta vă pot confirma și ceilalți foști directori ai instituției. Însă acest deziderat nu s-a materializat mai devreme din lipsă de fonduri. În 2016, când am identificat oportunitatea finanțării prin Connecting Europe Facility, am și depus proiectul.

Când spune că demersul privind alocarea unui număr scurt s-a realizat "strict la inițiativa sa", domnul ministru fie minte, fie dovedește că este dezinformat de către instituția pe care o coordonează. Ținând seama de faptul că din cauza guvernării PSDragnea, au plecat mai toți specialiștii din CERT-RO, înclin să cred că este vorba despre a două variantă. Nu am motive să îl bănuiesc pe domnul ministru de rea credință și nici nu vreau să-i neg vreun merit. Vreau doar să se înțeleagă foarte clar că acest proiect nu face parte din programul de guvernare al PSD, așa cum l-am scris împreună cu domnul Petrescu în august 2016”, a transmis, sâmbătă, Jianu.

Alexandru Petrescu spune că ”alocarea unui numar unic scurt, respectiv 1911, apelabil din toate retelele, a fost un demers efectuat de echipa CERT RO strict la initiativa mea in 2019”.