Statul Islamic susține că deţine controlul asupra unei zone în Kashmir

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 12-05-2019 14:37

Gruparea jihadistă Statul Islamic susţine că şi-a creat o "provincie" în Kashmir, într-o primă revendicare de acest tip privind India, informa sâmbătă seara Reuters, potrivit Agerpres.

Fondarea acestei "provincii" pe care o numeşte "Wilayah of Hind" a fost proclamată într-o declaraţie transmisă de agenţia Amaq, organul de propagandă al Statului Islamic. 

În acelaşi comunicat, gruparea jihadistă adaugă că a provocat pierderi soldaţilor din armata indiană în cursul unui atac în oraşul Amshipora, situat la două ore de drum la sud de Srinagar, capitala de vară a statului Jammu and Kashmir. 

Poliţia indiană a informat de asemenea despre o confruntare armată în acest sector, adăugând că a ucis un militant islamist implicat în mai multe grupuri armate care operează în Kashmur. Ishfaq Amad Sofi declarase credinţă Statului Islamic.

Citește și: Doliu în Liban - Cardinalul maronit Nasrallah Sfeir a murit

"Fondarea unei 'provincii' într-o regiune în care Statul Islamic nu dispune de nicio formă de guvernare reală este absurdă, dar nu trebuie ignorată", a apreciat Rita Katz, directoare a SITE Intel Group, un organism care urmăreşte activitatea extremismului islamist. 

"Pentru jihadiştii prezenţi în aceste regiuni vulnerabile, este un gest semnificativ care pune jaloanele unei reconstituirii a hărţii 'califatului' Statului Islamic", adaugă ea. 

Statul Islamic a fost alungat din teritorii cucerite începând din 2014 în Irak şi în Siria. 

Grupării îi este atribuită responsabilitatea seriei de atentate soldate cu cel puţin 253 de morţi în duminica Paştelui catolic din acest an în Sri Lanka.