Primele IMAGINI cu Papa Francisc în România! Suveranul Pontif, întâmpinat Klaus și Carmen Iohannis / FOTO-VIDEO

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 31-05-2019 11:34
Actualizat: 31-05-2019 12:12

Papa Francisc a sosit, vineri, la Bucureşti, pentru o vizită de stat, pastorală şi ecumenică de trei zile, desfăşurată sub genericul "Să mergem împreună!". Suveranul Pontif a fost întâmpinat de Klaus și Carmen Iohannis.

Înaltul ierarh este însoţit de cardinalii Pietro Parolin - secretar de stat, Kurt Koch - preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, Giovanni Angelo Becciu, prefectul Congregaţiei pentru cauza Sfinţilor, Leonardo Sandri - prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale. 

Papa Francisc a mai fost întâmpinat de Nunţiul Apostolic în România, Miguel Maury Buendia, şi de membri ai Conferinţei Episcopilor din România, în frunte cu Monseniorul Ioan Robu, Arhiepiscop-Mitropolit de Bucureşti. 

La ceremonie a participat şi Mitropolitul Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, delegat al Patriarhului BOR, Daniel.

Codrin Ștefănescu S-A APRINS la adresa activiștilor hastag, după declarațiile lui Florentin Pandele

De la aeroport, Papa se va deplasa către Palatul Cotroceni, unde va avea loc, pe Platoul Marinescu, ceremonia oficială de primire.

Vor urma convorbiri tete-a-tete preşedintele Iohannis - Papa Francisc. Apoi, Suveranul Pontif va avea, tot la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu autorităţi, reprezentanţi ai societăţii civile şi corpului diplomatic. Şeful statului român va susţine o alocuţiune, iar Papa un discurs. 

Papa Francisc a venit în România la 20 de ani de la vizita istorică a Papei Ioan Paul al II-lea la Bucureşti, prima a unui Suveran Pontif într-o ţară majoritar ortodoxă.