Răfuială între clanuri pe străzile Capitalei: ploaie de lovituri cu săbii şi bâte și două victime

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 08-06-2019 08:29

Scene extrem de violente s-au derulat vineri seară în Capitală. Două tabere s-au încăierat pe o stradă și a fost nevoie de intervenția polițiștilor și a jandarmilor, potrivit protv.ro.

În bătaia generală s-au folosit săbii și bâte, iar atacatorii nu s-au sfiit să lovească fără milă un om prăbușit la pământ. Două persoane au ajuns la spital și alte două la audieri.

Citește și: Sorin Ovidiu Vîntu a EXPLODAT: 'Statul român, prin STS, slugărnicie totală față de UDMR'

Martor: ”Uitaţi-l cum vine cu scutul în mână, că spune că nu este adevărat! Uitaţi! Îi vedeţi, da?”

Filmul atacului cu săbii și bâte din Capitală, surprins de camere

Vezi și: Alerta pentru cei ce au telefoane Huawei! Facebook suspendă preinstalarea aplicaţiilor sale

Imaginile au fost surprinse vineri seară de o cameră de supraveghere pe o stradă din Bucureşti. Protagoniştii ar face parte din două tabere, după cum spun martorii.

Tot ei povestesc că atacatorii, înarmaţi cu bâte şi săbii, ar fi năvălit asupra victimelor. În înregistrare se vede cum un bărbat căzut la pământ este lovit cu sălbăticie de alţi indivizi.