Mișcare de ultimă oră a Departamentului de Justiţie din SUA - Se decide soarta lui Julian Assange

Autor: George Traicu
Publicat: 12-06-2019 07:30
Actualizat: 12-06-2019 08:32

Departamentul de Justiţie din SUA a cerut oficial Marii Britanii să îl extrădeze pe fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, relatează Reuters potrivit news.ro

„Assange a fost arestat în legătură cu o cerere de extrădare provizorie din partea Statelor Unite ale Americii. El este acuzat de infracţiuni precum folosirea nepotrivită a computerelor şi dezvăluirea neautorizată a informaţiilor privind securitatea naţională”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului britanic de Externe.

„Am primit acum oficial cererea de extrădare completă”, a adăugat el.

Surse din serviciile de securitate britanice şi americane au precizat că procurorii americani au transmis cererea oficială către autorităţile britanice săptămâna trecută, cu puţin timp înainte de expirarea termenului legal.

Citește și: Viorica Dăncilă, dezvăluiri din ultima seară de libertate a lui Liviu Dragnea: recunoaște TENSIUNILE dintre ei

Washingtonul îi reproşează australianului că a pus în pericol unele dintre sursele americane prin publicarea, în 2010, a aproximativ 750.000 de documente militare şi diplomatice.

Statele Unite îl acuză de faptul că a ”complotat” împreună cu fostul analist american Chelsea Manning, condamnat în 2013, după ce a fost găsit vinovat că s-a aflat la originea acestei divulgări, cea mai mare mare din istoria americană.

Julian Assange este suspectat de faptul că a ”ajutat-o (pe Chelsea Manning) să obţină informaţii confidenţiale, ştiind că acestea puteau fi folosite în detrimentul Statelor Unite şi în avantajul unei naţiuni străine”.

Julian Assange a fost arestat la 11 aprilie, în Ambasada Ecuadorului la Londra, în care s-a refugiat în urmă cu şapte ani, în urma unei solicitări de extrădare formulată de către Statele Unite.

În aceeaşi zi, Washingtonul anunţa că l-a inculpat, cu un an mai înainte, cu privire la asociere de răufăcători în vederea unei ”piraterii informatice”, în legătură cu care riscă cinci ani de închisoare.