Călin Popescu Tăriceanu, anunț URGENT: 'Este nevoie de declanșarea procedurii de modificare a Constituției'

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 24-06-2019 15:13

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că în sesiunea extraordinară se vor dezbate și vota modificările legislației de cod electoral, adăugând că este nevoie de declanșarea procedurii de modificare a Constituției, conform Mediafax.

Citește și: Ana Birchall a EXPLODAT la adresa lui Bogdan Licu: 'Cine v-a dat asemenea informații ar trebui să îi fie puțină rușine'

”Pentru sesiunea extraordinară sunt două subiecte foarte importante de ordin politic. Prima este despre intenția noastră de a dezbate și vota inițiativele legislative de modificare a legislației de cod electoral pentru a facilita votul românilor din străinătate. În această săptămână, comisia specială comună va lucra în acest sens și va veni cu propunerile pe care le vor aproba în comisie pentru plenul comun din sesiunea extraordinară și am convenit ca săptămâna viioare să discutăm despre propunerile de modificare a Constituției, pentru a include soluțiile la întrebările de la referendum”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, conform Mediafax.

Liderul ALDE a mai declarat că este necesară o revizuire a Constituției.

”Acest lucru se va face la Senat, Comisia Juridică plus Comisia pentru constituționalitate, la Camera Deputaților, Comisia Juridică. Este nevoie de declanșarea procedurii de modificare a Constituției, care se poate face în mai multe feluri. O variantă este ca președintele să solicite, la solicitarea Guvernului, dar vom recurge la o formulă mult mai eficientă. Această propunere va fi semnată de parlamentari care doresc să-și asume această inițiativă”, a mai spus liderul ALDE.