Viorica Dăncilă ARUNCĂ PISICA în curtea lui Iohannis: Președintele e de VINĂ că România nu a obținut aderarea la Spațiul Schengen

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 11-07-2019 10:22
Actualizat: 11-07-2019 11:11

Premierul Viorica Dăncilă anunță că de vină pentru faptul că România nu a reușit să obțină intrarea în spațiul Schengen pe durata mandatului în fruntea Consiliului Uniunii Europene e președintele Klaus Iohannis.

Citește și: Eugen Teodorovici SPULBERĂ SPECULAȚIILE: 'Nu ne împrumutăm pentru salarii'

„România a apropiat UE de cetățeni prin deciziile care s-au luat la nivel european. România a încercat să obține și beneficii printre care aderarea la Spațiul Schengen.

Aici speram ca președintele la Summit-ul de la Sibiu să ridice această problemă sau când alții spun că nu aderăm să aibă o reacție. România a reușit să ducă la bun – sfârșit dosare pe care alte țări nu au reușit să le finalizeze”, a declarat Viorica Dăncilă.