Ziua în care Coaliția PSD-ALDE poate exploda - Dăncilă, față în față cu Tăriceanu la Vila Lac

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 21-08-2019 10:45

Viorica Dăncilă și Călin Popescu Tăriceanu discută miercuri despre soarta coaliției după ulitmatumul dat de ALDE pentru rămânerea la guvernare. Potrivit Antena3, Viorica Dăncilă este aşteptată de Călin Popescu Tăriceanu la ora 18:00 la Vila Lac, după ce luni premierul nu a venit la întâlnirea programată.

Mircea Geoană explică impactul pe care îl are întâlnirea dintre Donald Trump și Klaus Iohannis

Liderii ALDE au fost enervaţi de faptul că premierul Dăncilă nici măcar nu şi-a motivat absenţa, iar ei au aşteptat-o câteva ore la Vila Lac.

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, are nemulţumiri legate, atât de restructurarea guvernului, cât şi de faptul că nu a fost consultat cu privire la propunerile de comisar european, care au fost discutate ieri de Dăncilă cu Ursula van der Leyen.