Cozmin Gușă, despre scandalul momentului din SUA: Joe Biden a avut complici în România

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 07-10-2019 11:48

Cozmin Gușă a analizat, în cadrul emisiunii "România 2019" de duminică seara, scandalul momentului în care este implicat Joe Biden. Într-un interviu acordat ieri Fox News, Rudolph Giuliani, avocatul personal al preşedintelui SUA Donald Trump, a amenințat cu dezvăluiri despre afacerile necurate ale familiei lui Biden în România.

Consultantul politic Cozmin Gușă a avertizat încă din octombrie că e posibil ca "glonțul de aur" al lui Donald Trump din războiul politic intern să vină din România.

Alertă de vreme rea în România: Ninsori, ploi și frig

"Vă anunț bomba serii! Îmi pare rău că trebuie să mă laud. Vă spuneam acum 2 luni că glonțul de aur al lui Trump împotriva lui Biden va veni din România. Astăzi, avocatul lui Trump, Giuliani a recunoscut că: avem multe dezvăluiri, încă nu am ajuns la România. Stați să vedeți când ajungem la România. Joe Biden este un escroc și-a bătut joc de SUA. Și a spus-o în legătură cu România, domnule Florian Coldea. Pentru că acum 2 luni vă spuneam de afacerile necurate ale lui Gitenstein, fost ambasador al Statelor Unite, eu știam, ceea ce e și public, că acest fost ambasador a fost definit de către Joe Biden, ca cel mai apropiat prieten al său, inclusiv în prezentarea pe care i-a făcut-o Joe Biden lui Mark Gitenstein în fața lui Băsescu, președintele României de atunci. Deci avem România pe harta bătăliei din SUA între republicani, Trump pe de o parte, și Biden, democrați de cealaltă parte. Și nu oricum, cu hoții, cu acte de corupție, pe care conform informațiilor lui Giuliani, echipa lui Biden le-ar fi făcut în România, cu complicitatea unor români. Gitenstein spărgea ușile la Cotroceni, îl lua pe Victor Ponta de urechi și gesturi de forță mai făcea el ca să se poarte ca un guvernator al României, că după aceea a devenit un guvernator al celei mai importante entități economice care s-a constituit în ultimii 10 ani", a spus Cozmin Gușă, în cadrul emisiunii România 2019.