FC Barcelona a decis retragerea distincţiilor oferite generalului Franco în timpul dictaturii

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 07-10-2019 11:20

Adunarea Generală a FC Barcelona a aprobat, duminică, o propunere a conducerii vizând retragerea distincţiilor oferite generalului Franco în timpul dictaturii, potrivit news.ro.

Cu 671 voturi pentru, două contra şi şapte abţineri, membrii Adunării Generale au validat retragerea a trei distincţii oferite în 1951, 1971 şi 1974 lui Franco, cel care a condus Spania din 1939 până la moartea sa, în 1975.

Clubul a mai dorit retragerea acestor distincţii în 2003, însă nu s-a reuşit acest lucru din lipsa unor documente.

Avocatul lui Trump amenință cu dezvăluiri BOMBĂ: Stați să vedeți când ajungem la România

La 24 septembrie, Curtea Supremă spaniolă a autorizat exhumarea rămăşiţelor fostului dictator Francisco Franco din mausoleul situat în apropiere de Madrid.

Cea mai înaltă instanţă judiciară spaniolă precizează într-un comunicat că a respins ”în totalitate” recursul descendenţilor fostului dictator, care se opuneau trasferării rămăşiţelor, într-o înfruntare de peste un an cu guvernul socialist.