Prima ședință de Guvern după ce moțiunea de cenzură a trecut în Parlament - Ce proiecte se află pe masa lui Dăncilă

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 11-10-2019 07:38

Guvernul are pe ordinea de zi a ședinței de vineri reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Autostrada Braşov-Târgu Mureș-Cluj-Oradea”. Viorica Dăncilă a anunțat că Executivul ar putea discuta vineri și rectificarea bugetară pe anul 2019.

Vineri este prima ședință de Guvern după ce moțiunea de cenzură a trecut în Parlament.

Astfel, pe agenda Guvernului apare un proiect de hotărâre privind reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Autostrada Braşov-Târgu Mureş - Cluj - Oradea".

Un alt proiect aflat pe ordinea de zi a ședinței de vineri vizează reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Pavilion de Medicină Operaţională-Politraumă în cazarma 1053 Craiova"

Totodată, Executivul va discuta și un proiect de hotărâre privind modificarea descrierii tehnice şi actualizarea valorilor de inventar ale unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

DECIZIE luată de CSM: Unde va activa Felix Bănilă după demisia din fruntea DIICOT

Guvernul Dăncilă ar putea modifica, vineri, anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.1350/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Dâmboviţa, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Dâmboviţa.

Alte proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi a ședinței de vineri:

- Proiect de hotărâre pentru modificarea art.11 alin. (1) şi (2) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2015 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Fitosanitare şi a anexei nr.3 la Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor

- Proiect de hotărâre privind transmiterea unor imobile aflate în domeniul public al statului, din administrarea Serviciului de Informaţii Externe în administrarea Regiei Autonome ''Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat''

Deputatul PSD Marius Bota RUPE TĂCEREA după ce a votat moțiunea: Vinovați sunt CEX-ul unanim și CEX-ul mic

- Proiect de hotărâre privind privind acordarea cetăţeniei române domnului -Zhukov Petr-

-Proiect de hotărâre privind acordarea cetăţeniei române doamnei -Moscalu Serafima-”.

Deși nu apare pe ordinea de zi, premierul Viorica Dăncilă a anunțat că vineri va fi adoptată și rectificarea bugetară pe anul 2019.

Ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici a afirmat, însă, că Guvernul nu va discuta vineri o rectificare bugetară, ci o hotărâre de Guvern care va aloca primăriilor 1,4 miliarde de lei, urmând ca rectificarea bugetară de toamnă să apară la finele lunii noiembrie, a declarat luni ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici.

Teodorovici a precizat că banii, prevăzuți în OUG de rectificare a bugetului din august, din vor fi dați unităților administrativ-teritoriale (UAT) indiferent de rezultatul moțiunii de joi. Suma alocată acoperă o mare parte din cheltuielile de funcționare ale primăriilor, salarii, cheltuieli sociale, precum și o parte din achizițiile de bunuri și servicii. „Sumele vor fi distribuite total transparent”, a spus ministrul.