Bilanț tragic în urma unor ploi torenţiale în Ghana: 28 de morţi şi sute de locuinţe prăbuşite

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 18-10-2019 20:01

Cel puţin 28 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma ploilor torenţiale care afectează de o săptămână regiuni din nord-estul Ghana, potrivit echipelor de salvare, informează AFP, anunță AGERPRES.

"Până la această oră, bilanţul a ajuns la 28 de morţi. Circa 640 de persoane din şase localităţi au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele, au fost strămutate'', a declarat George Ayisi, purtătorul de cuvânt al Organismului naţional de gestiune în caz de catastrofe (NADMO).

Citește și: Mircea Diaconu aruncă BOMBA: 'Ținta mea este NU să ajung președinte'

"Circa 286 de case (din chirpici) s-au prăbuşit în urma acestei catastrofe, ceea ce face ca viaţa rezidenţilor să se desfăşoare în condiţii dificile (...). Cea mai mare parte dintre persoanele strămutate şi-au pierdut bunurile personale - vestimentaţie, obiecte de valoare, bani", a adăugat acesta.

''Se pare că ploile vor mai continua o perioadă. Serviciul de meteorologie ne-a informat că ploile vor continua până în prima săptămână din noiembrie, va trebui să fim pregătiţi pentru absolut orice" în această regiune situată la peste 800 de kilometri de capitala Accra, potrivit lui Ayisi.

Potrivit NADMO, un număr total de 46 de persoane şi-au pierdut viaţa în ploile torenţiale şi inundaţiile de anul acesta din Ghana, unde astfel de fenomene sunt frecvente.