ALERTĂ - Comisia JURI, aviz FAVORABIL pentru Adina Vălean. Decizia a fost luată în unanimitate

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 12-11-2019 13:17

Europarlamentarul PNL Daniel Buda a declarat, pentru MEDIAFAX, că membri ai Comisia pentru Afaceri Juridice (Comisia JURI) au dat aviz favorabil, în ședința de marți a forului legislativ al PE, pentru Adina Vălean, propusă comisar european pentru Transporturi.

Decizia în Comisia JURI a fost luată cu unanimitate de voturi, a adăugat Daniel Buda.

Adina Vălean este audiat, la ora transmiterii acestei știri, în comisiile reunite pentru afaceri europene ale Camerei Deputaților și Senatului. Eurodeputatul PNL a vorbit în ședința de marți din Parlamentul României despre necesitatea reducerii număruli de decese în accidentele rutiere din România.

Scandal MONSTRU la audierea ministrului Muncii în Parlament: 'Este incredibil așa ceva'

Totodată, aceasta a mai subliniat importanța includerii autostrăzii Comarnic-Brașov în rețeaua TEN-T, pentru a evita întârzierile.

Adina Vălean, propusă comisar european pentru Transporturi de către Guvernul României, va fi audiată în comisiile de specialitate ale Parlamentului European pe 14 noiembrie, între orele 13.00 și 16.00.

Votul în PE pentru cei trei comisari europeni propuși de România, Ungaria și Franța și a Executivului UE propus de președintele-ales Ursula von der Leyen va avea loc într-o sesiunea plenară programată pe 27 noiembrie, potrivit unui comunicat de presă al Parlametului European.