Cimiterele se vor extinde mai ușor: legea a fost promulgată

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 14-11-2019 14:39

Preşedintele Klaus Iohannis a mai promulgat miercuri legea prin care lucrările de extindere a cimitirelor în funcţiune vor fi exceptate de la obţinerea autorizaţiei de construire:

  • Conform actului normativ, realizarea oricăror construcţii sau a infrastructurii necesare înfiinţării cimitirului se face după obţinerea autorizaţiei de construire eliberate în condiţiile legii. Pe de altă parte, nu este necesară obţinerea autorizaţiei de construire pentru extinderea cimitirelor în funcţiune în zone prevăzute cu această funcţiune în documentaţia de urbanism, executarea însemnelor, a bordurilor sau a împrejmuirilor locurilor de înhumare, pentru realizarea de obeliscuri sau a altor lucrări de artă plastică în cimitir.
  • La extinderea şi redeschiderea cimitirului care a fost închis se aplică regulile stabilite pentru înfiinţare.
  • În expunerea de motive se arată că se doreşte simplificarea procedurilor necesare extinderii cimitirelor aflate în funcţiune: "Populaţia în unele unităţi administrativ-teritoriale se confruntă cu o criză de locuri de veci, numărul lor se reduce pe zi ce trece, iar în unele zone există riscul să nu mai fie niciun loc liber în cimitire"

Citește și: SURSE CEX PSD Dialog SPUMOS Manda - Dăncilă: 'Vreți să vorbim în engleză?' / SURSE .