Alina Gorghiu, detalii din culise despre dezbaterea lui Klaus Iohannis: 'Cea mai civilizată de după 1989'

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 20-11-2019 10:05
Actualizat: 20-11-2019 10:14

Vicepreședintele Senatului, Alina Gorghiu, a povestit cum a trăit dezbaterea organizată de Klaus Iohannis. Ea susține că a fost cea mai civilizată dezbatere de campanie de după 1989. Cu toate acestea, dezbaterea a stârnit un val de nemulțumiri în presă (CTP, de exemplu, a refuzat invitația, dar și mulți alți jurnaliști), iar marți, de la ora 19:00, a fost organizat un protest în fața BCU. Mai mulți cetățeni s-au adunat și au manifestat nemulțumiți de faptul că nu au voie să participe la dezbatere.

Citește și: Ioana Ene Dogioiu îl nimicește pe Iohannis după dezbaterea de la BCU: 'Îmi aduce aminte de felul în care Dragnea a luptat să-și aleagă completul de judecată'

„O seară frumoasă la BCU pentru democrația românească! Cea mai civilizată dezbatere de campanie de după 1989! Și au fost lămurite, punct cu punct, toate momentele importante ale mandatului prezidențial. Foarte direct și sincer. Toți cei din sală am avut impresia că România merge din nou către normalitate. Pentru prima dată, după mult timp, s-au discutat într-o campanie electorală chestiuni complexe și teme relevante pentru mandatul pus la bătaie. Klaus Iohannis i-a câștigat pe toți de partea sa și a convins că este președintele de care România are nevoie și în următorii cinci ani. Felicitări formatorilor de opinie invitați și multumiri speciale publicului din sală!”, a precizat Alina Gorghiu pe pagina ei de Facebook.

De asemenea, în timpul dezbaterii, un student l-a întrebat pe Klaus Iohannis de ce nu a invitat și jurnaliști care să îi adreseze și întrebări dificile.