Patronul restaurantului în care 3 tinere au murit arse e de NEGĂSIT: A fost condamnat la 8 ani de închisoare

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 20-11-2019 19:06
Actualizat: 20-11-2019 20:18

Patronul restaurantului Beirut din Constanţa, George Karam, condamnat marţi, la opt ani de închisoare, după ce în aprilie 2014, trei tinere şi-au pierdut viaţa în localul său, a fost dat în urmărire de către poliţişti pentru că nu s-a predat şi nici nu a fost găsit oamenii legii la domiciliul său, scrie news.ro.

Adrian Năstase mobilizează primarii PSD: 'Un vot peste 40% (sau peste 50%?!) ar fi şi o încurajare pentru partid'

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, poliţiştii au primit marţi, în jurul orei 19, mandatul de executare a pedepsei pe numele lui George Karam, iar apoi s-au prezentat la domiciul său. Oamenii legii nu l-au găsit acasă pe bărbat, l-au sunat pe telefoanele sale, iar acestea erau închise. Din acest motiv, George Karam a fost dat în urmărire de către poliţiştii constănţeni.
El a fost condamnat marţi, de Curtea de Apel Constanţa, la opt ani, o lună şi zece zile de închisoare pentru comiterea mai multor infracţiuni, după ce în aprilie 2014, în localul său, trei tinere au murit în urma unui incendiu. Instanţa a mai decis ca George Karam să achite, împreună cu alţi condamnaţi din dosar, peste 850.000 de euro, reprezentând daune morale către părţile civile din dosar.
În 5 aprilie 2014, un puternic incendiu a izbucnit la Restaurantul Beirut din Constanţa, iar în uma acestuia trei tinere au murit, iar alte două persoane au fost rănite, focul fiind stins de pompieri după mai bine de cinci ore.